REPROGENESIS FOLOSEŞTE UN PROGRAM DE SUCCES AL TRATAMENTELOR CU DONARE

Tratamentele cu ovocite donate sunt recomandate pacientelor peste 40 de ani. Acest lucru se datorează faptului că calitatea ovocitelor scade, iar incidența erorilor cromozomiale crește cu înaintarea în vârstă. Astfel embrionul are şanse scăzute de implantare. Folosirea ovocitelor donate  de la donatoare tinere poate fi de folos în remedierea acestei probleme. Donatorele noastre au vârste cuprinse între 18 şi 29 de ani. Acestea sunt în totalitate examinate pentru boli genetice și supuse diverselor teste, inclusiv teste psihologice.

 

 

Donatori Anonimi 

Donarea de spermă şi ovocite este anonimă în Republica Cehă, astfel că nu vă puteţi cunoaşte sau întâlni donatorii înaintea, în timpul sau după efectuarea tratamentului. Coordonatoarele noastre instruite și echipa medicală vă vor asigura că vor fi aleşi cei mai potriviți donatori pentru dvs.

În timpul primei consultații, ascultăm cerințele dvs. și ne asigurăm că dorințele vă sunt îndeplinite. Baza noastră mare cu donatori oferă garanţia că vă vom găsi rapid un donator potrivit, astfel încât să nu așteptați mult timp pentru începerea tratamentului. Vă vom informa întotdeauna despre derularea întregului proces. 

Surplus de embrioni pentru a fi congelaţi 

Scopul nostru este să ne asigurăm că veți avea un surplus de embrioni de bună calitate disponibili pentru un eventual transfer de embrioni congelați dacă nu veți reuși din prima încercare cu ovocite donate. Dacă reușiți, puteți folosi aceşti embrioni congelați pentru a oferi un frate sau o soră copilul dvs.

Costuri scăzute

Comparativ cu alte ţări, Republica Cehă oferă costuri scăzute pentru tratamentele cu ovocite donate. Chiar dacă luăm în considerare costul total al călătoriei, oferim totuşi tratamente de calitate cu cele mai bune șanse de reuşită.